C A V

Tu nu-nțelegi că tu rănești

Tu nu-nțelegi că doare

Și tu băiatule trăiești

Trecând prin foc, dor și sudoare,

Iar mâna ta, ca sabia ce taie

Cu-avânt mereu în luptă a plecat

Lăsat condus de răutate si de ploaie

Cu care supărarea te-a-nzestrat!

Amară-i bunătatea ta,

Când te dedici cu sufletul întreg,

Și strici gândirea cu prostia,

Apoi rămâi în ochii lor, un bleg!